De ce se tem românii de “Azil”

Zilele trecute am primit un mesaj din partea unui domn care dorea sa afle detalii despre centrul nostru pentru tatal dumnealui, ce m-a bulversat a fost cum a inceput mesajul: “Buna ziua, Nu stiu care este diferenta intre azil si camin. Banuiesc ca serviciile oferite[…]”.
Conform Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, azil si camin au urmatoarele definitii:
AZÍL, aziluri, s. n. 1. Loc unde cineva găsește ocrotire, adăpost, refugiu. ◊ Drept de azil = drept de a se stabili pe teritoriul altei țări, de care se bucură în virtutea legii un refugiat politic. 2. Instituție de asistență socială pentru întreținerea bătrânilor, infirmilor, copiilor orfani etc. – Din fr. asile, lat. asylum.
cămín sn [At: DOSOFTEI, V. S. 2/2 / Pl: ~e, ~uri / E: vsl ϰаминa] 1 Cuptor. 2 Vatră. 3 Coș pe unde iese fumul Si: horn. 4 Sobă joasă, zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă Si: șemineu. 5 Moșie după care se numea neamul. 6 (Fig) Casă părintească. 7 (Pex; fig) Familie. 8 Instituție care asigură cazarea anumitor categorii de persoane. 9 (Îs) ~ de copii Instituție cu regim de internat pentru copii preșcolari (3-6 ani), cu orar de zi sau săptămânal. 10(Îs) ~ studențesc Așezământ universitar care asigură cazarea studenților, pe lângă acesta funcționând, uneori, și cantine. 11 (Îs) ~ cultural Instituție înființată în scopul propagării culturii la sate. 12 (Îs) ~ școală Instituție care cuprinde un cămin (8) și o școală. 13 (Îs) ~ spital Cămin (8) (de bătrâni) în care se acordă și asistență medicală. 
Dupa 1989, denumirea de azil nu a mai fost folosit de catre furnizorii de servicii sociale pentru varstnici tocmai din cauza acceptiunii sale ca un loc inchis si cu conditii de gazduire nu tocmai bune si practici de ingrijire neortodoxe. S-a preferat utilizarea denumirii de camin tocmai ca sa transmita incredere ca ingrijirea persoanei este apropiata ca cea de acasa si ca aceasta este intotdeauna insotita de altruism si afectiune.
Sa revenim la temerea romanilor de “Azil”.
Desi ne declaram a fi de origine latina, la nivelul comportamental suntem balcanici. Balcanicii provin din triburi, iar mentalitatea de trib este de a nu lasa pe nimeni in urma sau in afara tribului de care apartine. Acest comportament, extrapolate la aversiunea romanilor fata de ingrijirea institutionalizata intr-un centru sau, cum il denumesc acestia, “azil”.  Refuzul ideii de a fi institutionalizat intr-un centru pentru persoane varstnice nu vine doar de la denumirea data de popor ci si de la mentalitatea noastra, balcanica, de a nu lasa pe nimeni la nevoie, mai ales in momentele critice din viata (de ex. diagnosticarea cu o afectiune cognitive-degenerativa, sau orice alta afectiune ce necesita ingrijire specializata). Aceasta “lasare”, la nivel de subconstient echivaleaza cu abandonul, intr-un final, rudele se vad nepuntinciosi in a furniza ingrijirea de care are nevoie persoana la acel moment. Frecvent intalnim cazuri de persoane, care vin sa fie admise in centrul nostru, ce se gasesc in stadii avansate de degradare fizica datorita afectiunilor de care sufera, de cele mai multe ori degradarea apare si datorita lipsei de ingrijire specializata de la domiciliu.
Cei apropiati nu fac acest lucru din rautate ci datorita obligatiei morale pe care o au fata de cei dragi lor si de teama ideii de abandon, insa nu uitati ca de cele mai multe ori asa cum spune si un cantec celebru “prea multa dragoste te omoara”.
In societatea occidentala, relocarea intr-un centru de ingrijire pentru varstnici se planifica de cei interesati cu cativa ani inainte, uneori chiar dupa pensionare si asta pentru ca ei vor sa se bucure cat mai mult de restul vietii, avand asigurate serviciile primare ( cazare, alimentatie, asistenta medicala, asistenta personala permanenta, socializare si divertisment) pot sa isi petreaca zilele cum doresc uneori plecand chiar in croaziere sau excursii pe termen lung.
Viata nu se termina dupa intrarea intr-un centru de ingrijire pentru varstnici, si asta o spunem, fara modestie, din experienta pe care o avem cu varstnicii din centrul nostru.
Aristotel spunea: “Omul este prin natura sa o fiinta sociala” iar noi, in centrul nostru respectam cu sfintenie acest dicton si asta pentru ca am vazut cu ochii nostri in toti acesti ani cum socializarea poate scoate oameni din depresii, ii poate ridica din scaunul rulant, ii face sa zambeasca dupa multi ani.
 Vizitand pagina noastra de internet cat si pagina de Facebook puteti vedea concret activitatile noastre desfasurate pentru varstnicii din Caminul Rosen.
La final, voi adresa un sfat prietenesc tuturor celor care au teama de centre pentru varstnici:
“Caminul de batrani nu este acasa, pentru ca noi am facut din acest loc o casa cu tot ce are ea, bucurii, afectiune, grija si iubire”
Cu drag,
Alexandru Gerard Pavel
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *